Palavre mistice: Ce "este" un copac?


(a) “Ce” – nu este un copac. (x: y≠x ).
[Precum x/3≠ 2, din moment ce x – nr. impar, tot astfel “ce” nu este neaparat “un copac” (irational).]

(b) Ce nu este un copac…
[(ironic) Oh, yeah! Numai ce nu este un copac… Multe, foarte multe “lucruri” – “ce”-uri – nu sunt (“nu este”) un copac.]

(c) Ce nu este un copac?
[Raspuns: o lebada, mingea de rugbi, un pion, pisica siameza palita la o labuta, zapada, sex, Isus, tu etc. Deci procedam invers ditamai in exemplul de mai sus (b): enumeram “lucrurile” care nu este un copac.]

(d) Ce poate fi un copac? (“este” in acelasi timp lipseste, dar si e prezent, i-am zice ca-i under).
[Par example: “un arbore”=”un copac”; “un cires”=”un copac”. Altceva? Da, tot ceea ce e identic cu “un copac” sau “copac” poate fi integrat in exemplul nostru. A=A, basta.]

(e) “Ce” poate fi un copac. (aceeasi poveste: copula “este” concomitent lipseste, dar si e prezenta, pluteste in vid).
[Un cadru din tren: la fereastra parintele cu un enfant in brate, ambii urmaresc imaginea de pe sticla. Papa incepe numaratoarea: “un calut”, “o girafa”, “un adroid”, “un stalp de telegraf”, “un copac” etc. In acest context, “ce” poate fi – intrucat desemneaza – “un copac”.]

(f) “Ce” este un copac.
[Alt cadru: la gradinita de copii. Educatoarea ii familiarizeaza pe “ucenici” cu alfabetul latin: A a + imagine, B b + imagine, C c + imagine. >> Educatoarea: copii, acesta este “ce”? Micutii: (cu totii intr-o gura cat o sura) un co-paaaac! Adica, un copac. =>, de fata, pronumele interogativ “ce” ridica o punte intre subiectul cunoscator si obiectul cunoscut/ intre “este” si acesta (“un copac”) facand posibila trecerea, comprehensiunea.]

(g) [Ceea] ce este un copac.
[Un bananier, adica ceea ce este un copac (desi foarte tamp). Aproape de (d), dar pe alaturi (pentru cei care nu stiu cam cum ar arata un bananier/ o explicatie deconstructiva pentru V.).]

(h) “Ce” este copac.
[Teoria ideilor inascute: Toti copacii din lumea umbrelor apartin unei singure Idei – de Copac – care “vine din” lumea Ideilor. “Ce”, respectiv, ne trimite la Ideea de Copac. Cam asa, o atare explicatie ar fi posibila.]


Pana acum au fost oferite exemple din limbajul neordinar mistic – desi, pe alocuri, ne-am deplasat schiopatand. In continuare, am putea sa-l amputam si pe cel de-al doilea membru – doua proteze nu e mai bine decat una?

Bonus. Intr-un limbaj de programare constructiile de limbaj “Ce” si “ce” sunt mancaruri de peste diferite gatite la temperaturi alterate. Par example: simbolul literei “C” (majuscula) are un cod diferit de simbolul literei “c” (minuscula). And so on, socoteala de bulevard pe care o cunoaste si ultimul cioban legendar. Prin urmare, apare propunerea sa ne implantam cu totii cate un cheap in cap ca la Arnie (1, 2).


Sensul<– (ascuns/ mistic) il putem da dupa usa dupa ce aruncam identitatea pe geam.

Forma conteaza

Cu vreo trei ani in urma un amic mi-a spus ca tot ce iti poate oferi o facultate e posibilitatea de a te descurca in literatura de specialitate... sa stii unde sa cauti atunci cand ai o intrebare la care nu gasesti raspuns... (tipul era rupt de fizica si m-a invatat niste chestii interesante).

Acum sunt in perioada de sesiune si imi place nespus de mult sa caut... pentru ca am nevoie, in primul rand, de raspunsuri comprimate la intrebari... mm... u know what i mean. In fine, imi place sa comprim raspunsurile cat mai compact... le torn intr-o matrita proprie :)

Nume de strada "7 aprilie"

Am o intrebare: Va pare salutara ideea de a da numele de “7 aprilie” unei strazi din capitala sau nu? Daca “da” – de ce da? Si, daca “nu” – de ce nu?

Poate un schimb, doua de propozitii lapidare, niste opinii… pentru a deschide subiectul intr-un nou registru.

De povestit (povesti pentru noi)

Ieri, impreuna cu Tt, inaite de somn ne-am citit o poveste. Boon, n-am incercat sa face consifiere f - nimic asemenea sa ne fi trecut prin gand. Pur si simplu ne plac povestile. Si gandim ca poate plac si altora...

Les Bons Amis





Il neige tant et tantque les champs sont blancs, tout blancs.

Ce petit lapin-là n'a plus rien à manger. Rien... Il ouvre sa porte: «Brr... Qu'il fait froid !»

Le petit lapin s'en va chercher quelque chose, quelque chose à manger.



Et voilà qu'il trouve, savez-vous quoi? Deux carottes rouges, grosses comme ça, qui dormaient sous la neige.

Croque, croque, croque. Il en mange une. Il n'a plus faim. Il se dit: «Il fait si froid, il neige si fort, le petit cheval, mon voisin, a sûrement faim. Je vais porter l'autre carotte chez lui.»



Court, court, le petit lapin, chez le petit cheval, son voisin.

Toc!Toc! Il ouvre la porte... Ah! le petit cheval n'est pas là! Il laisse la carotte... et s'en va.

Dans la neige qui glisse et qui crisse, le petit cheval cherche quelque chose à manger.

Et voilà qu'il trouve, savez-vous quoi? Un gros navet, blanc et violet, qui faisait une bosse sous la neige.



Croque, croque, croque. Il mange le navet. Bon, bon !Il n'a plus faim, et il revient dans sa maison.

Il rentre chez lui, voit la carotte, et dit: «Qui me l'apporte? C'est le lapin gris: j'ai vu ses petits pas dans la neige! Comme il est gentil, ce petit lapin gris !»



Puis il se dit encore: «Il fait si froid, il neige si fort que le mouton a sûrement faim. Vite, je lui porte cette carotte et je reviens.»

Galope ! petit cheval, galope! hop!hop!hop!hop!hop!hop! vers la maison du gros mouton.

Toc ! toc ! Il ouvre la porte... Ah ! le mouton n'est pas là!Le petit cheval pose la carotte et s'en va...

Le gros mouton frisé est allé chercher quelque chose à manger.



Et voilà qu'il trouve, savez-vous quoi? Un chou rouge bien caché sous la neige. Il mange le chou feuille à feuille, croque, croque, croque.

Il n'a plus faim et il revient dans sa maison.

Mouton entre chez lui, voit la carotte et dit: «Une carotte, qui me l'apporte? C'est le petit cheval, je parie je vois ses pas dans la neige !»

Et le mouton dit encore: «Il fait si froid, il neige si fort, le chevreuil a sûrement faim: je lui porte la carotte et je reviens.»



Le gros mouton trotte, trotte sur la neige qui glisse et qui crisse, sur les prés gelés, à travers les bois, jusqu'à la maison du petit chevreuil roux.

Toc, toc, il ouvre la porte... Ah ! le chevreuil n'est pas là! Il laisse la carotte et s'en va.

Le chevreuil est allé chercher quelque chose à manger.



Il a trouvé, savez-vous quoi? Une touffe d'herbe gelée et les bourgeons d'un petit sapin. Il en mange tant qu'il n'a plus faim.

Il rentre chez lui, voit la carotte et dit: «Qui me l'apporte? Le mouton marron, je crois: il a perdu un brin de laine, en sortant d'ici.»

Et le chevreuil dit encore: «Il fait si froid, il neige si fort, le lapin gris a sûrement faim. Vite, vite, je lui porte cette carotte et je reviens.»



Saute, saute, le petit chevreuil roux, par-dessus les haies, par-dessus les houx, dans les bois sans feuilles, saute le chevreuil.

Il arrive, il arrive enfin à la porte du petit lapin. En rentrant chez lui, le lapin gris s'est endormi. Le chevreuil, tout doux, ouvre la porte et pose la carotte, tout doux, près du lit.



Le lapin se réveille. Le chevreuil lui dit: «Il fait si froid, il neige si fort, tu n'as peut-être rien à manger! Je t'apporte une carotte...»

Et c'est ainsi que, du cheval au mouton, du mouton au chevreuil, la carotte revint au petit lapin gris.



Ah ! les bons, les bons amis!


Daca v-a placut tot atat de mult cum ne-a placut si noua - gasiti altceva de povestit acolo.

Internationala

Haideti sa ne jucam intr-un joc blagian : eu va propun sa audiati cea mai tare piesa romaneasca scrisa vreodata, iar voi imi spuneti ce petrecem. Merge?

Ofer eventual o zdreanta de care sa va/sa ne prindeti/prindem :

Cui nu-i place dragostea
Sa n-aiba parte de ea.

Mai usoara ghicitoare nici ca se mai poate. Cred ca s-ar descurca si cei care fac pipi la oala pe sezute cu mezinul in gura.




Fara eticheta

Atata pacoste in atitudinea noastra “critica” de al lua pe scriitor drept un scrib al cetatii, o pro-vocare mai cumplita de cat s-ar putea banui. Ne metamorfozam in niste devoratori adevarati ai literaturii : impartim cartile in sfinte si pagane, sacre si profane, de valoare si lipsite de dansa. Ne cream idoli care sa ne mane intr-un paradis interzis.

Am deprins a pune pret pe toate obiectele care ne inconjoara si tot asta facem cu literatura. Uitam a face o diferenta intre plazma luata in credit de la mall si o opera de arta – ne comportam, de parca, sunt lucruri care s-ar putea confunda reciproc, de parca ambele ar fi purtatoare de acelasi continut metafizic, de parca, ai putea citi intr-un Samsung (obiect), tot ceea ce ai putea savura intr-o carte (obiect).

Pe un scriitor care si-a ivit aparitia proaspata din ou, intai si-ntai, il intrebam daca are carnet de partid si ce culoare au dungile de la slipii pe care-i poarta. Dupa aia ii zicem daca e sau nu cu noi. Ne complacem cu gandul ca acesta ar fi un criteriu de evaluare a scrierii sale.

Ii dam de inteles ca, el (demiurgul/intelectualul/profanul), ar trebui, mai intai de toate, sa dea dovada de un curaj nebun (aceeasi ardoare mesianica de fi salvati) pentru a se legitima – pe de o parte – in postura sa de scriitor – iar pe de alta parte – pentru asi putea vinde capodopera literara, si nu asa si pe dincolo, ci intr-un mod exclusiv ca “marfa”.

Intreaga sleaha de idioti, care se pretind mari critici ai operei de arta (daca nu convine termenul respectiv inlocuiti-l prin altul), incearca sa-si legitimeze si ei existenta proprie printr-o violare a literaturii prin inlaturarea acelui himen care o plaseaza spre un dincolo de lumea reala, impreuna cu toate fantasmagoriile bizare si ireale pe care le contine.

Teatru scarbos al dumenzeului care a murit – un hoit futut si rasfutu. Aleluia!

Lansare de carte cu eretici sau Tkaciuk nu exista.




In care aflam ca la lansarea de carte Ultimii eretici ai Imperiului, care a avut loc ieri la Libraria din Centru, personajul V.E. a avut succes.

Indiferent de intrigile si susotelile care bantuiau pe la sfarsitul seratei, subiectul cartii a involburat apele si a rupt (aproape) toate limitele imposibil de rupt, precum si a tulburat mintile multora din cei prezenti la fata locului.

De exemplu, aflam ca “futui hristosu’ mami lui de scriitor” nu este deloc o apreciere futila, ci una de calitate, desi venita dintr-o neratiune christica, impropriu-zisa. So, putem trece fara ocolis direct la substanta gandirii mioritice, aprehendata mereu inaintea existentei unui pericol adverbial.

Din careva motive livresti, personajul lui Oleg Serebrian si cel al tovarasului Mark Tkaciuk nu existau inca, pentru ca erau in eter si trebuiau sa se intalneasca in drum dinspre aeroportul Chisinau, a.i. sa-si faca aparitia intempestiv. Or, ei existau pe undeva doar prin halucinatiile noastre livresti, iar prezenta lor reala nu era neaparata.

In continuare, aflam ca “Ultimii eretici ai Imperiului” este o continuare la “Nascut in URSS” – fuck! cat bullshit in afluitatile astea fixative, in incercarile de a suprapune un text altuia, mai ca mi se facu sila – si mai ascultam lung niste injurii venite din partea unor mitomani la adresa personajului V.E. Aflam ca rolurile n-au fost asumate, dar ca sunt realitati. Si, evident, ca suferinzi de mitomanie, putem ignora lejer intrebarea “cum poti acuza un rol care nu se adevereste autentic?”.

Mai aproape de miezul festivei ascultam niste critici facute de niste irozi, precum sunt in deplina putere a verbului, care nici pe de parte nu se pretind literare, nici tangente la literatura, "nici-nici". Si, atunci intrebare : de ce nu s-a dorit prezenta personajul Mark Tkaciuk?

Tkaciuk nu exista! – spune personajul lui V.E. la un moment dat – si, eu va voi demonstra ca, intr-adevar, Tkaciuk nu exista. El exista doar in mintile noastre, in capul nostru, here – aratatorul lui V.E. se transformase in teava unui revolver Parabellum indreptat spre tampla – Tkaciuk, de fapt, la fel ca si Ceausescu, nu exista/n-a existat, pentru ca noi ne reflectam in el si el se reflecta in noi.

Pauza. Aici, probabil, dupa scenariul seratei, publicul trebuia sa se plieze dupa o logica a personajului V.E. si sa se fi pus pe urechi. A-nnet!

Publicul sta transit si mai asteapta inca o clipita – hai, ce ne mai spui? faci tombola? mergi in maini? iti scoti sapca? altceva? – dupa, aia isi revine. Imi revin si eu – wtf? Dude, si asta dupa tine inseamna ca Tkaciuk (nu personajul, mi-o bag indesat in personajul lui, ca doar n-ai venit sa ma fraieresti cu personajul tovarasului Tkaciuk, si nici chemandu-l la un battle nu invitai doar un Pavlic Morozov), spui ca el nu exista? Or, e vorba de autoritate, si iti dai peste cap ierarhiile despre care vorbeai in carte.

Spui ca, autoritatea nu exista? Pai, bine mersi pentru o deconstructie falsa a mitului, o stiam – chiar in timpul lecturii cartii imi insemnasem pe manjeta ca o paralela la un “adevar” preluat din budismul zen – si o inteleg. Dar, lingura exista? Pai, pe cine imi propui sa cred, pe Salamov sau pe Soljenitin? Sau pe tine (personajul) care spui povesti?

Intelesei dintr-o data ca imi si asumasem un rol, un rol din multime. M-am alaturat acelor “noi” care vor capul lui Motoc, pentru ca altfel nu mai stiu sa se bucure de viata. Multimea gandeste intr-o singura directie – “ea”, de fapt, turma – are o singura logica, o suflare si un puls.

Sa trecem la partea cu intrebari si la substanta lor, rosti la un moment dat personajul poetului E. G.-P in microfon. Ce intrebari are multimea? La noi e democratie : Vox populi vox Dei. Va ascultam.

- Aici va rog – o maina imprastie vidul – am o intrebare. Ma numesc Sultanica Adolfovici si ma intereseaza de ce la mine la scara blocului nu arde un bec? De ce autoritatile nu iau masuri?

- Va garantez dom’soara ca daca ma platiti cu un salar de electrician deconstruim si acest mit, ii raspunse Sultanicai personajul lui V.E.

- Alte intrebari, acelasi E. G.-P.

- Eu sunt Panfilie – dar cred ca este in plus sa ma prezint fiindca toata lumea ma stie – si sunt diarist. Domnule V.E., dumneavoastra – voi scriitorii – va place sa vorbiti despre fapte fara a va da seama de consecintele care ar putea surveni daca nu ati vorbi despre dansele. In fine, de ce va place atat de mult sa va comportati ca un scriitor de bestseller si nu ca unul de rand, precum este stimabilul Echim Sihastru autor a unor recunoscute carti precum “Plugul de aur”, “Sus in cer”, “Doi frati si-o sora”, care este chiar aici, de fata cu noi. De ce sunteti atat de obraznic, ha?

- Domnule Panfilie – raspunse V.E. – eu mi-am facut studiile la un liceu “elitnnii” din Bucuresti si vreau sa va spun ca voi aici ati ramas in urma si nu sunteti deloc mondeni. Noi, acolo, cand eram pionieri purtam cravate verzi, pe cand voi, pe vremea aia, purtati cravate rosii, si tocmai de-abia acu’ ati inceput sa le alterati. Sorry, dar PR in Basarabia – care exista doar in mintile noastre – pana si astazi este interzis. Ce ati fi asteptat sa va mai spun?

- In care aflam ca mai avem o intrebare. Da, da, fatuca aia cu sani mari, binevoiti.

- Nu va suparati, domnule autor, spuneti-mi si mie, cu cati yuani v-au platiti comunistii din China pentru a le extinde imperiul lor si a ne pune sub bataie democratia noastra europeana?

- In primul rand, nu ma supar, fiindca peste 4 ore am bilet la avion si zbor in Timisoara, iar voi ramaneti aici in jegul vostru pana la sani. Doi, pe mine m-au platit anarhistii din Arhipelagul Chattanooga care nu sunt de nici o orientare politica, gratie acelui fapt ca ei, desi sunt finite umane, nu dau dovada de nici un sentiment de afectiune fata de ceva politichienesc. Pur si simplu, perpetuarea speciei lor e pusa sub semnul intrebarii si, astfel, ei s-au inteles sa-si pastreze urma in istoria omenirii prin cartea mea. It’s not personal, it’s just business.

Bun – spuse personajul lui E. G.-P., in cele din urma – daca nu mai sunt intrebari, tin sa va fac un anunt, sa va preintampin ca : pana pe data de 20 decemvrie, adica in termen de inca 22 de zile, Armageddon-ul se amana, asa ca nu va grabiti sa goliti rafturile din supermarket de provizii, ca le trec provianturilor prea curand ghost-ul si, astfel, va pierdeti banii. Va multumesc pentru atentie si multumesc, inca odata, tuturor snobilor de carte care au binevoit in seara asta sa vina la o discutie despre erezii. Puteti sa-l violati pe autor.


Holograma e sterpelita de pe blogul personajului.